Asociația Clubului Sportiv Prietenii Tirului
În 2017 am înființat acest club de tir sportiv pentru toți doritorii, curioșii și amatorii de senzații tari. Complexul de poligoane este localizat în comuna Miroslava, județul Iași și adăpostește linii de tragere pentru 3 tipuri de arme de foc: carabină, pistol și skeet. Astfel, de fiecare dată când revii poți încerca un nou tip de armă sub atenta supraveghere a instructorului. Tirul cu arme de foc este un sport al concentrării, reflexelor rapide și perfecționării constante. Este o activitate de weekend potrivită celor ce își doresc să o experiență nouă. Vei observa că prin mânuirea unei arme letale îți dezvolți spiritul responsabilității și ordinii, iar rezultatele acțiunilor tale pot fi cuantificate imediat. Te avertizăm: după ce treci o dată pe la noi, s-ar putea să te îndrăgostești iremediabil de acest sport.
Promovarea tirului sportiv
Ne propunem să oferim un cadru în care publicul larg să descopere farmecul acestui sport.
Echipă de skeet
Căutăm să selectăm sportivi cu potențial pentru participarea în echipă la Campionatul de Tir al României.
Echipă de pistol
Ne dorim să formăm o echipă de pistol calibru mare pentru participarea la competițiile naționale.
Competiții locale
Pasionații de tir sportiv vor avea parte periodic de competiții în cadrul cărora să își demonstreze „talentele”.
